Investiția, estimată la 17,8 milioane de lire sterline, nu a fost încă încheiată, dar discuțiile sunt considerate a fi ajuns într-o fază avansată.
Companiile negociază de mai multe luni și vor ajunge, probabil, la un acord cu două elemente principale, au declarat surse apropiate situației pentru postul britanic Sky News.
În primul rând, Google va furniza mai multe sute de milioane de dolari pentru o companie mixtă, la care Virgin Galactic va contribui cu tehnologia dezvoltată în programul de turism spațial.
Totodată, Google va prelua o participație mică, probabil de circa 1,5%, la compania holding a Virgin Galactic. Prețul de 17,8 milioane de lire sterline ar sugera că Virgin Galactic este evaluată la circa 1,2 miliarde de lire sterline.
Deși compania de turism spațial a întâmpinat mai multe probleme, afirmă că va fi pregătită pentru lansarea zborurilor pe parcursul acestui an. O tranzacție cu Google ar aduce companiei un plus de credibilitate.
De asemenea, Google a anunțat, săptămâna aceasta, că a cumpărat compania Skybox Imaging, specializată în proiectarea de sateliți. Tehnologia Skybox și cea a Virgin ar ajuta planurile Google de a oferi conexiune la internet în regiuni izolate ale lumii, aducând astfel mai mulți oameni online și sporindu-și astfel veniturile din publicitate.